Un sportiv care participa la un maraton organizat, duminica, in Canada, s-a prabusit fara suflare cu putin timp inainte de a trece linia de sosire. Sotia lui participa si ea la cursa, dar se afla mai in spate.
Comunitatea de alergatori este in stare de soc, dupa ce Richard Greidanus, in varsta de 56 de ani, si-a pierdut viata cu putin inainte de a trece linia de sosire a maratonului. La cursa participa si sotia acestuia, Joanne.
Organizatorul cursei, Gord Pauls a declarat ca dupa aflarea vestii, a primit la magazinul sau sute de telefoane si mail-uri de la oamenii care l-au cunsocut si simpatizat pe sportiv. Acesta participa la maratoane de peste 10 ani si era un alergator experimentat, care se calificase la o cursa foarte importanta organizata in Boston. De mai multe ori, Greidanus participase la maratoane care presupuneau parcurgerea a 30 de kilometri.
Gord Pauls sustine ca va organiza un maraton in memoria celui cu care obisnuia sa se antreneze de foarte multe ori, cel care i-a fost un prieten si un coechipier de incredere.
“Pana acum, nu este nimic stabilit. Bineinteles ca nu vom organiza nimic, daca familia nu ne va da acordul!”, a spus organizatorul evenimentului pentru insidehalton.com.
De asemenea, barbatul a mai declarat ca echipa care a asigurat primul ajutor la concurs a fost una foarte bine pregatita, dar care insa nu a putut face nimic in cazul lui Richard Greidanus.
R.O.